Nu sunt perfect si nici nu ma vreau a fii unul. Traim intr-o lume in care lumea se bazeaza pe aparente, pana si eu, ma bazez pe ele; cateodata am dreptate, cateodata nu. Tindem sa folosim clisee de gandire, nu ale noastre, nici macar a celor de la care le-am imprumutat, ei la randul lor, printr-o lunga reactie in lant sau scurta, daca e vorba de maSSmedia, indusa in dorinta de a-ti conditiona mintea. In ultima vreme am invatat un lucru: anunite interactiuni intre doi oameni sunt aproape reciproce, dar si neaparat relative; dar mereu in echilibru. Ce inseamna asta? Inseamna daca esti prea bun… lumea te ia de prost.

Cred ca incep sa ma abat si nu-i bine… revenind la subiect… avem tendinta sa etichetam, sa etichetam si apoi. poate, sa subetichetam. De ce avem noi oare nevoie de atatea etichete? Sa va dau un exemplu simplu: in muzica totul este etichetat, de la fiecare instrument ( aici eticheta este in directa legatura cu costul lor ), pana la fiecare “artist” in parte… stiti voi cate genuri, subgenuri, corcituri si alte chestii de genul. In fine ideea era… nu se simte nevoia in anumite parti, nu instig la uniformizare, caci asta presupun etichetele, instig la originalitate…

In final ganditiva cate din ideile voastre sunt in totalitate ale voastre si unice… iar daca poti sa-ti amintesti… esti pe drumul cel bun..