Povestea asta am auzit-o eu pe cand eram mic si statea la caldurica in bucatarie, ca doar de, pe atunci cand inca nu era incalzita casa uniform, dintr-un motiv sau altu, si acum mi-am reamintit de ea cand ma uitam mai devreme la o poza care infatisa o silueta dupa o perdea… Mai departe va recomand daca stiti ca o sa va speriati sa nu cititi mai departe… Sper sa povestesc cum trebuie…

Deci vecina mea, hai sa va spun despre vecina mea cateva lucruri, asa sa pornesc mai incet povestea, vecina ea e mai de la tara de felul ei, desi acum locuieste ca noi toti la oras. Iar bunica, femeie mai umblata mai de felul ei, o stia pe mama vecinei, si stia despre ea ca era un fel de… vrajitoare sa zic asa, nu cum sunt tiganicile din zilele noastre, gata sa-tzi goleasca buzunarele, sa te dezbrace de haine si sa si te trimita acasa asa, cu mana in fund… in fine… nu asta-i ideea…

Povestea incepe cu o plimbare cu caruta, nu radeti ca asa era acum multi ani si inca mai este in multe parti ale tarii… si se plimbau ei pe timp de noapte, aproape de trei, era bezna tare, nimic nu se vedea… nimic in jur, nimic in departare, intelegeti voi ideea. Si in caruta, vecina, copil fiind, mama, tatal si un unchi se indreptau, intr-o caruta goala, trasa de doi cai… si vorbeau ei, ce vorbeau, ca se trezesc ca aud in caruta alte doua voci groase, la marginea carutei. Unchiul care mana cai, ridica lampa sa vada ce si cum. Intre timp caii se sperie si devin foarte zgomotosi, stiti voi, ca atunci cand este cineva foarte rau prin preajma… si deodata se opresc brusc… Ridicand lampa sa vad cine era… vede doi “cornurati”: unul langa altul, in fata carutei… dupa o mica discutie… ( plus numeroase cruci facute cu limba de cei care erau in caruta )… cei doi se dovedeau foarte incapatanati a mai pleca de acolo… tot blestemau, tot zguduiau, tot speriau… pana cand in momentul in care… mama sau unchiul vecinei mele rosteste un descantec care ii trimit pe “ai doi la dracu”… si astfel dupa o mica oprire si-au continuat drumul… si au supravietuit sa povesteasca si la altii….

Cam atat imi amintesc, pentru ca a trecut mult timp de cand am auzit povestea, si sa fiu sincer, imi era atunci… prea frica sa-mi mai amintesc si detalii… ca sa nu mai spun ca m-am oprit de vreo 10-15 ori cand am scris ultimul paragraf fie ca ma lua cu fiori, fie ca imi tremurau mainile, fie ca imi lacrimau ochii… si habar n-am de ce… :-S…