Am avut-o un timp destul de lung şi acum a murit. De fapt nu a murit, ci doar este la altcineva şi nu ştiu la cine. Data trecută când mă urcam în tren la Buşteni am reuşit să-mi pierd telefonul şi doar într-o oră jumătate să mă trezesc cu un cost suplimentar destul de mare şi pe deasupra mai erau toate minutele şi toate SMS-urile terminate. Acum am rămas şi fără ea. Tot În drum din spre munte s-a întâmplat. Da, ştiu că era doar ceva electronic, dar exista o relaţie specială între noi doi: eu apăsam pe un buton de al ei şi ea făcea o poză. Ce vremuri…
Şi mama ca să mă facă să mă simt mai bine mi-a zis că o să-mi pot cumpăra din bursa de merit… De unde atâta bursă de merit?!

Cam asta gândeam acum opt-nouă luni. Apoi a apărut ea. Un aparat foto Samsung ES15, firma am ales-o ştiind că printre aparatele medii compacte au cam cea mai bună calitatea (puteţi să mă contraziceţi, dar ştiu eu ce ştiu), iar modelul în funcţie de preţ. La cum stă acum pe birou pare puţin chiar mai compactă decât este de fapt, şi acesta nu este singurul avantaj. Funcţia de “beauty shot”, pe care am testat-o pe diverse persoane, chiar îşi merită numele făcând faţă la anumite retuşări extreme a personajului. Pe lângă faptul că aparatul focalizează şi detectează feţe, el mai şi încearcă câteva momente după ce a făcut poza să retuşeze “mici” defecte ale feţei. Şi ştiţi ce?! Chiar merge bine câteodată. Face din orice persoană, chiar şi din cele care nu par fotogenice, una care să arate bine.

Puteţi să vă uitaţi pe contul meu de flickr la câteva poze… noi…